Psiholog Natalia Pop

OM, iubitoare de OAMENI și de tot ce e UMAN

Înțeleg în profunzime durerea emoțională și am încredere că din ea se nasc cele mai valoroase calități umane, cu ajutorul cărora poți să îți creezi o viață mai bună și mai frumoasă, atunci când există o persoană în prezența căreia să te simți suficient de acceptat și în siguranță pentru a o trăi și exprima, iar mai apoi, procesa emoțional și transforma.

Secțiunea aceasta din site-ul meu nu este doar despre mine, este în același timp și despre tine, într-un fel sau altul. Este despre umanul care se află în fiecare dintre noi și care ne unește. Este dedicată poveștii tale de viață de până acum, poate nespusă încă, dar care te asigur că are însemnătate, și felului în care vei reuși să iți creezi o viață care să fie în acord cât mai mare cu sinele tău autentic, deîndată ce îl vom descoperi împreună. Sinele acesta conține în el multe resurse: curiozitate, conectare, încredere, curaj, creativitate, calm, compasiune, claritate și odată manifestat, își va face simțită întreaga lui putere. Intrând în contact cu vulnerabilitatea ta, vei gasi și cel mai înțelept ghid spre puterea ta interioară și spre puterea vindecătoare a iubirii.

Mă simt onorată și recunoscătoare pentru încrederea pe care mi-o acorzi cu scopul de a te însoți și a parcurge împreună ceva atât de prețios. Cuvintele nu au cum să exprime ceea ce doar experiențele trăite pot să o facă, luminând înțelegerea minții și a inimii.

Metoda psihoterapeutică P.E.U. – Psihoterapia Experiențială și a Unificării centrată pe adult-copil-cuplu-familie, care reprezintă formarea mea de bază în psihoterapie, contribuie la susținerea procesului vieții și are „o abordare holistic-integrativă și creativă, centrată pe realitatea existențială a persoanei și a contextului său de viață și de mediu (individual, familial și transgenerațional), în conexiune cu schimbările apărute pe oricare plan. ” – Iolanda Mitrofan
Aceasta vizează „nu doar vindecarea, diminuarea simptomatologiilor diverse/reechilibrarea psihocorporală și socială, ci și dezvoltarea personală și extinderea/creșterea capacității de conștientizare și de schimbare adaptativ-creativă la contextul evolutiv prezent (biologic, psihologic, social, tehnologic și de mediu).” – Iolanda Mitrofan

Cu ajutorul ei, însoțesc și asist oamenii în demersul psihoterapeutic, pentru:

  • autoexplorare profundă, realizată într-un mediu sigur, confidențial și suportiv
  • creșterea capacității de conștientizare și de înțelegere a propriei persoane
  • acceptarea experiențelor de viață trăite, atribuirea de semnificații noi acelor experiențe, schimbarea perspectivei cu privire la acestea și integrarea lor
  • abordarea transgenerațională a dificultăților vieții
  • depășirea blocajelor interioare
  • creșterea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii
  • reinventare personală
  • activarea resurselor interioare
  • sporirea autenticității, spontaneității și creativității
  • conectarea la resursele profunde ale SINELUI care este autocunoscător și autovindecător
  • acceptare, apreciere, respect, valorizare și iubire de sine
  • înțelegerea celorlați și a mediului
  • activarea puterii creatoare a minții pentru evoluție și transformare
  • îmbunătățirea relației cu sine și a relațiilor cu ceilalți oameni
  • valorificarea prezenței ACUM și AICI/a stării de conștiență și accesarea conștiinței extinse
  • creșterea responsabilității cu privire la propria viață, a autonomiei, libertății și capacității de adaptare la provocările existențiale
  • sporirea eficienței personale
  • implementarea schimbării în bine în viața de zi cu zi, cu un efort conștient
  • modificarea scenariului de viață
  • evoluție psihospirituală
  • trăirea libertății de A FI
 
 

Continuând procesul de formare profesională, integrez în practica mea în cabinet și elemente din alte metode sau abordări psihoterapeutice: hipnoză clinică și ericksoniană, tehnici cognitiv-comportamentale, contextual schema therapy, neuroștiințe aplicate. Iar acest proces este în continuă desfășurare.